Campionul flexibilităţii este unul dintre cei şapte finalişti selectaţi dintr-un total de 41 de autovehicule noi.
Opel este onorat să se afle pe lista finaliştilor la premiul pentru cea mai bună maşină din Europa pentru a treia oară consecutiv. De data aceasta, modelul Opel Meriva, cu portierele sale neconvenţionale şi cu o ergonomie inovatoare, a fost inclus pe lista preferenţială pentru prestigiosul premiu „Maşina anului 2011”.
„Clienţi şi specialişti deopotrivă au observat că Opel produce autovehicule câştigătoare cu aspect dinamic şi tehnologie inovatoare” spune Alain Visser, Vicepreşedinte Vânzări, Marketing şi Servicii postvânzare pentru Opel/Vauxhall. „Acest lucru dovedeşte că Opel are o gamă de autovehicule de calitate superioară”.
Din cele 41 de autovehicule lansate pe piaţă anul acesta au fost aleşi şapte finalişti COTY. Pe 29 noiembrie, un juriu alcătuit din 59 de jurnalişti auto de top din 23 de ţări europene vor anunţa câştigătorul de anul acesta. Premiul „Maşina anului” este unul special, pentru că este desemnat unui singur autovehicul. În anul 2009 Insignia a câştigat titlul; anul trecut, Astra a intrat în finală.
Membrii juriului votează pe baza unor criterii cum ar fi designul, confortul, siguranţa, economia, manevrabilitatea, performanţa, funcţionalitatea, cerinţele de mediu, satisfacţia şoferului şi preţul. Pentru a putea participa la concurs, autovehiculele trebuie să fie practic modele noi, nu doar cosmetizate sau modele cărora li s-a instalat un motor sau un sistem de transmisie nou. Ţara de provenienţă a autovehiculelor nu contează, însă acestea trebuie să fie disponibile în cel puţin cinci ţări europene în momentul în care are loc votul şi trebuie să aibă un volum de vânzări estimat de 5.000 de unităţi pe an.
Din 1964 – anul începerii concursului – până în prezent, Opel a câştigat titlul COTY de trei ori. A doua generaţie a modelului Kadett a câştigat în 1985, Omega în 1987 şi Insignia în 2009.
Lista completă a finaliştilor COTY 2011:
Alfa Romeo Giulietta
Citroen C3/DS
Dacia Duster
Ford C-Max
Nissan Leaf
Opel Meriva
Volvo S60
Alfa Romeo Giulietta
Citroen C3/DS
Dacia Duster
Ford C-Max
Nissan Leaf
Opel Meriva
Volvo S60
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu